Cinema Iași participă la European Cinema Night

Cinema Ateneul Național din Iași participă pentru al doilea an la European Cinema Night, care este un eveniment dedicat filmului european. Anul acesta vor fi și proiecții virtuale, acolo unde nu sunt permise evenimentele fizice.
Cinema Ateneu participă cu filmul „Martin Eden”, în regia lui Pietro Marcello, care va fi difuzat online. Printre actori se numără Luca Marinelli, care a obținut în 2019, la Festivalul de Film de la Veneția, Cupa Volpi pentru Cel mai bun actor. Filmul va fi difuzat vineri, 20 noiembrie, în regim live streaming, de la ora 19:00, pe platforma www.cinemaiasi.ro. Rezervările se pot face pe , accesul spectatorilor fiind gratuit. Vizionarea va începe între 19:00 – 19:15, iar spectatorii vor avea la dispoziție două ore și 30 de minute pentru urmărire. Filmul are durata de 129 de minute, trailer-ul fiind disponibul accesând link-ul https://youtu.be/VXr028nWO28.
În perioada 16-20 noiembrie, în 75 de orașe și 28 de țări din Europa, iubitorii de film vor avea acces la peste 45 de titluri de film din sfera europeană. Acest proiect este finanțat de programul Creative Europe – MEDIA și co-organiat de rețeaua Europa Cinema.
Sursa foto: https://cinemaiasi.ro






