Aparat Real Time PCR pentru diagnosticarea SARS-CoV-2 la Spitalul de Copii Iași
Asociația „AMA-Zâmbet de copil” a donat joi, 23 aprilie, un aparat Real Time PCR pentru diagnosticarea SARS-CoV-2 Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași.
„Asociația va achiziționa toate dispozitivele necesare pentru implementarea la nivelul Laboratorului de Analize Medicale din cadrul spitalului, a celei mai noi și sigure metode de diagnostic molecular”, au declarat reprezentanții AMA – Zâmbet de copil, citați de Ziarul de Iași.
Pentru achiziționarea aparatului au contribuit cu 180.000 de lei și comuna Miroslava.
Scopul Asociației „AMA- Zâmbet de copil” este să aducă un zâmbet pe fața fiecărui copil, să-i redea speranța unei vieți mai bune, fără grija zilei de mâine, să îl ajute să se integreze în societate alături de copiii normali, să simtă că fac parte din această lume și să se bucure de toate beneficiile acestei vieți.