Spitalul Județean Galați are acum aparatul de testare a Covid-19

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea a anunțat, marți, că Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”, Galați a primit aparatul medical pentru testarea coronavirusului.
„Este vorba despre un sistem complex format dintr-un aparat PCR Real Time, centrifugă, seturi de pipete, agitator reactivi şi două hote, una cu flux laminar, sistem de ultravioletele pentru dezinfecţia aparaturii şi sistem de siguranţă, iar cea de-a doua cu sistem de ultraviolete pentru pregătirea reactivilor. Toată această aparatură poate fi folosită pentru detectarea unei game largi de virusuri”, a transmis președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Potrivit configurărilor realizate de medici, aparatul care a intrat acum în dotarea Spitalului Județean din Galați are același model cu care se lucrează și la Institutul Național de Boli Infecțioase „ Prof. Dr. Matei Balș”.
„Primele analize pentru depistarea noului coronavirus vor fi realizate imediat după ce specialiştii vor finaliza probele de verificare ale întregii apărături medicale. Avem deja 200 de teste, iar în această săptămână vor ajunge la Galaţi alte 1500 de teste”, a mai precizat Costel Fotea.
Consiliul Județean Galați spune că, în acest moment se discută cu diverși furnizori, pentru a aduce mai multe kit-uri de testare în cadrul Spitalului Clinic Județean din Galați