Peste 4000 de candidați la admitere, la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați

Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din județul Galați, a declarat că au fost validate 4.029 de dosare de înscriere pentru Admiterea 2020, sesiunea iulie. Numărul candidaților este aproape dublu față de anul trecut, când s-au depus 2.611 de dosare.
Din numărul total de dosare validate, 2.616 sunt cu opțiuni pentru locurile bugetare. Peste 1.100 de candidați s-au înscris pe platforma online. „Rezultatele sunt foarte bune, în condiţiile în care înscrierile din acest an s-au derulat pe fondul restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19. Platforma de înscriere online a fost creată într-un termen extrem de scurt, aproape două luni de zile. Peste 1.100 de candidaţi s-au înscris pe această platformă online. În anul 2019, la sesiunea de admitere din iulie au fost depuse 2.611 dosare. Prin urmare, cele 4.029 de dosare depuse anul acesta reprezintă un salt foarte mare. Toate acestea se datorează unor campanii de promovare duse atât în mass-media şi pe reţelele de socializare, cât şi prin discuţii directe cu candidaţii din licee”, a transmis rectorul Universității, conform Agerpres.
Cele mai multe dosare au fost depuse la facultățile de Economie și Administrarea Afacerilor, Medicină, Științe Juridice, Sociale, Politice și Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică.
Anul acesta, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați a scos la concurs 1.714 de locuri la licență la buget și 2.372 de locuri la taxă.
Sursa foto: http://www.facebook.com






