Ucraina închide granițele pentru o lună, pentru străini și apatrizi

Ministerul Român al Afacerilor Externe (MAE) a transmis că intrarea cetățenilor străini și a apatrizilor pe teritoriul Ucrainei este interzisă începând de sâmbătă, 29 august, ora 00:00, până pe 28 septembrie.
Interdicția are excepții pentru următoarele categorii:
- rudele de gradul I ale cetățenilor ucraineni;
- persoanele care dețin un permis de muncă în Ucraina;
- specialiști care sosesc în Ucraina la invitația reprezentanților companiilor ucrainene;
- persoanele aflate în tranzit care dețin documente ce confirmă părăsirea Ucrainei în maximum 2 zile de la intrarea pe teritoriu;
- persoane care au drept de ședere permanentă sau temporară în Ucraina, confirmat prin documente justificative;
- persoanele sosite la studii;
- persoanele sosite pentru tratament medical:
- conducătorii autovehiculelor de transport de marfă;
- membrii echipajelor aeronavelor, navelor maritime și fluviale și echipajelor de tren;
- personalități culturale care sosesc la invitația instituțiilor de cultură;
- personale care participă la competiții sportive;
- persoanele care transportă celule STEM pentru transplant;
- membrii delegațiilor oficiale ale statelor străine;
- anganjații organizațiilor internaționale, precum și persoanele care îi însoțesc, care vin la invitația Președintelui Ucrainei, Parlamentului, Guvernului, Administrației Prezidențiale, Ministerului Afacerilor Externe.
Persoanele din aceste categorii trebuie să prezinte la trecerea frontierei de stat o asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 sau costurile pentru carantină. De asemenea, polița de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanță în Ucraina.
Persoanele care nu trebuie să dețină obligatoriu o poliță de asigurare sunt următoarele:
- refugiații sau persoanele care au nevoie de protecție internațională;
- personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale statelor străine;
- reprezentanții organizațiilor internaționale, acreditate în Ucraina, precum și membrii familiilor acestora sau persoanele care sosesc la invitația MAE;
- instructorii militari ai statelor membre NATO și ai statelor care participă la programul „Parteneriatul pentru Pace! sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitația Ministerului Apărării.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: 0038 044 500 9932; 0038 044 500 9934; 0038 044 500 9935; Consulatului General al României la Cernăuți: 00380372545445; Consulatului General al României la Odessa: 00380487221017, 00380487257828 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, cu un caracter de urgență, pot apela numărul de urgență al misiunii diplomatice a României la Kiev: 00380936252717, oficiului consular al României la Cernăuți: 00380635669918 și oficiului consular al României la Odessa 0038 0955412788.
Sursa foto: https://www.timpul.md






