Masca devine obligatorie de astăzi pe teritoriul Bulgariei
Kostadin Anghelov, ministrul bulgar al sănătății, a anunțat că purtarea măștii devine obligatorie pe tot teritoriul Bulgariei, în spațiile exterioare, începând de joi, 22 octombrie, potrivit Reuters.
Măsura a fost impusă în contextul creșterii numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19. „Ne aşteptăm ca rata infecţiilor sa scadă dacă oamenii respectă cu stricteţe măsurile. Scopul nostru principal este de a reduce numărul de cetăţeni bulgari infectaţi, astfel încât mai puţini oameni să fie nevoiţi să meargă la spital şi mai puţini să moară în spital”, a spus ministrul bulgar al sănătății. Acesta a mai adăugat că măsura se va menține până la finalul lunii noiembrie, dacă va fi necesar. De asemenea, perioada de carantină a fost redusă de la 14 la 10 zile, prin ordin de ministru.
Conform ultimei raportări, Bulgaria anunța 1.336 de cazuri noi de coronavirus, în urma efectuării a 11.505 de teste PCR. Bulgaria are o populație de numai 7 milioane, iar până acum au fost confirmate 33.335 de cazuri.
Sursa foto: Europost





