Este obligatoriu să purtăm mască dacă ieșim din casă?
Dacă la început nu se punea accent pe acest aspect, în ultimile zile am tot auzit că se impune purtarea măștii în unele zone.
Măsura este obligatorie în județele următoare: Galați, Iași, Vaslui, Suceava, Maramureș, iar măsura se aplică în județul Hunedoara doar în orașul Simeria. Autoritățile locale au împărțit fiecărei familii din orașul Simeria câte două măști din material textil. „Oamenii care ies în oraş vor trebui să aibă faţa acoperită pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus. Am distribuit fiecărei familii câte două măşti din material textil. După utilizare, măştile se pot spăla şi călca pentru a putea fi folosite din nou. Este o măsură de prevenire a îmbolnăvirilor”, a declarat Emil Rîșteiu, primarul din Simeria, conform Agerpres.
La noi cum rămâne?
Pe pagina de Facebook, Mugur Cozmanciuc declară :
Dragi nemțeni, nu toată lumea poate rămâne în case, în carantină.
De aceea, celor care ies, din diferite motive, medicul Raed Arafat le recomandă să poate o mască pe gură și nas, pentru a se proteja și pentru a-i proteja pe cei cu care intră în contact. Nu este neapărat să fie o mască profesională, chirurgicală.
Poate fi una improvizată acasă. Nu uitați, însă, de fiecare dată când vă întoarceți acasă, masca sau eșarfa purtată trebuie spălată și călcată.
Trebuie să dăm dovadă, toți, de responsabilitate, și să respectăm regulile de distanțare socială. Împreună facem România bine!
După cum s-a specificat, această măsură momentan este o recomandare ce ne protejează de mediul extern. Nu știm când și dacă se va lua decizia, că cine va părăsi locuința, să poarte obligatoriu masca de protecție.
Indiferent de ce decizie se va lua, deja mulți nemțeni poartă acestă mască, fie că este ea medicinală sau din material textil. Responsabilitatea și simțul etic ne ghidează să luăm cele mai bune măsuri pentru sănătatea noastră și a celor dragi.
Sursa: Facebook Mugur Cozmanciuc