Creșa municipală și Centrul de zi Botoșani se redeschid
Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoșani, a anunțat joi, 2 iulie, că se vor redeschide Creșa municipală și Centrul de zi pentru copiii din familiile cu risc social începând de luni, 6 iulie.
În ambele instituții se vor respecta măsurile adoptate pentru reducerea riscului de îmbolnăvire cu virusul COVID-19. De asemenea, au fost create circuite de intrare și de ieșire, s-a stabilit numărul maxim de copii care pot fi prezenți simultan în același spațiu. Regulile de distanțare fizică se vor respecta și la servirea mesei, în timpul programului de joacă sau în privința folosirii jucăriilor și a rechizitelor de către copii.
„Personalul creșei și cel al centrului va supraveghea continuu respectarea regulilor, va prelua copiii de la părinți la începutul programului și îi va asista pe micuți pe toată durata zilei în vederea respectării măsurilor de igienă personală”, a declarat primarul municipiului pe pagina sa de Facebook.
Planurile de distanțare fizică și măsurile de protecție împotriva riscului de răspândire a virusului sunt stabilite de conducerea Direcției de Asistență Socială a Primăriei Botoșani.
Sursa foto: https://www.dasbotosani.ro