Investiții de 6 milioane de lei, la Spitalul din Onești

Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești va beneficia de ample lucrări de reparații capitale, modernizare și creștere a eficienței energetice. Valoarea lucrărilor se ridică la 5, 8 milioane de euro, proveniți din fonduri europene și de la Consiliul Județean Bacău.
Sâmbătă, la Onești, s-a semnat acordul de asociere între cele două instituții pentru acordarea unui sprijin, în prezența eurodeputatului Dragoș Benea și a conducerii Consiliului Județean, a reperzentanților spitalului oneștean, precum și a consilierilor locali municipali.
„Suportul financiar al Consiliului Județean vine să se adauge investițiilor de peste 3,2 milioane de euro, pe care instituția le-a realizat în decursul ultimilor ani în spitalul oneștean printre care amintesc reabilitarea și modernizarea Compartimentului de Primiri Urgențe, în valoare de 1,5 milioane de Euro, finanțarea fiind asigurată în proporție de 95% de Consiliul Județean precum și modernizarea secțiilor de medicină internă, neurologie și ORL-oftalmologie, investiție de 1,7 milioane de euro, finanțată 90% de Consiliul Județean”, a spus președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu.
Spitalul deservește municipiul Onești, orașele Tîrgu Ocna, Slănic Moldova, Dărmănești și comunele arondate. În prezent se se lucrează la reabilitarea sediului Serviciului de Ambulanță din Onești, valoarea proiectului fiind de aproape 300.000 de euro.