280 de sancțiuni aplicate la Bacău, în ultimele 72 de ore

Acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii de COVID-19 au fost continuate pe raza județului Bacău. La acțiuni au participat 250 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău, polițiști locali, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și ai Protecției Consumatorului.
Verificările au fost realizate în zonele aglomerate, cele turistice și de agrement, târguri, centre comerciale, în mijloacele de transport. Astfel, au fost verificate 420 de societăți comerciale, iar 1.134 de autovehicule au fost oprite pentru control – 357 dintre acestea au fost mijloace de transport în comun. De asemenea, au fost legitimate 2.912 persoane.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 280 de sancțiuni contravenționale în valoare de 19.270 de lei.
Sursa foto: https://focuspress.ro






