26 de sancțiuni aplicate în comunele carantinate din Galați

25
0
Share:

Până pe 14 octombrie, jandarmii gălățeni au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale în cele două comune aflate în carantină: Cuca și Ivești. Peste 66 de jandarmi au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii publice pe teritoriul județului. 

Dintre cele 26 de sancțiuni contravenționale „16 au fost avertismente scrise, iar 10 au fost amenzi, în valoare totală de 12.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție, nerespectarea interdicției de ieșire din zona de carantină, proferarea de injurii și amenințări. Totodată, pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost întocmit dosar penal pentru două persoane care, infectate fiind, au încercat să părăsească zona de carantină din comuna Ivești”, a explicat Inspectoratul pentru Jandarmi Județean Galați. 

Jandarmii gălățenu au acționat în colaborare cu cei din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, cu poliția și poliția de frontieră, pentru a verfica respectarea măsurilor stabilite de autorități. 

Sursa foto: Facebook Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați 

Share:

Lasă un răspuns