Un tânăr a dat nas în nas cu poliţia după ce a furat calul unui bătrân

Astăzi, 11 mai a.c., în jurul orei 00: 30, un bătrân de 84 de ani din Botoșani a fost ajutat de polițiștii de frontieră să-și găsească calul, care dispăruse din curtea sa.
„Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi a observat un tânăr, care se deplasa cu o cabalină dinspre localitatea Sinăuţi, către localitatea Mihăileni.În momentul legitimării, tânărul, cetăţean român, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în judeţul Botoşani, a declarat că a găsit calul pe un câmp din apropiere şi că ştiind cui aparţine, urma ca a doua zi să îl restituie proprietarului. Echipajul poliţiei de frontieră împreună cu tânărul s-a deplasat la adresa indicată de acesta şi a restiuit calul proprietarului, un bătrân în vârstă de 84 de ani din localitatea Sinăuţi, care a declarat că i-a fost furat animalul din curte”, au scris reprezentanții Poliției de Frontieră.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Sursă foto: politiadefrontiera.ro




