Iașul intră sâmbătă în scenariul verde
Astăzi, 30 aprilie a.c., este ultima zi în care va fi în vigoare Hotărârea CJSU Iași nr. 79 din 16 aprilie 2021, care a instituit măsurile de prevenție specifice scenariului galben.
„În cazul în care trendul descrescător al incidenței se va menține (astăzi incidența în mun. Iași este de 1,41 la mia de locuitori), municipiul Iași va intra direct în scenariul verde, pentru care nu este necesară o hotărâre a CJSU, dar rămân în vigoare măsurile de prevenție instituite prin Hotărârea de Guvern nr. 432 / 08 aprilie 2021 care a prelungit starea de alertă”, informează reprezentanții Instituției Prefectului-Iași.
Principalele măsuri preventive specifice scenariului verde sunt:
– este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor (inclusiv cele din interiorul hotelurilor și pensiunilor), în interiorul clădirilor fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6,00-22,00.
– este permisă organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
-este permisă activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu respectarea orarului de lucru stabilit.
„Totuși, dacă incidența în mun. Iași va depăși 1,5 la mia de locuitori mâine, scenariul galben se va prelungi. Indiferent de scenariul în care ne vom afla, circulația în noaptea dintre 1 și 2 mai este liberă (se poate circula în intervalul orar 22.00 – 5.00)”, mai informează reprezentanții Instituției Prefectului-Iași.
De asemenea, autoritățile reamintesc că rămân în vigoare restricțiile stabilite la nivel național pentru întreaga perioadă a stării de alertă.
Sursă foto: ziarulevenimentul.ro
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






