Au început verificările la firme, privind telemunca și programul

Inspectorii de muncă vor verifica, timp de 14 zile, modul în care companiile care au mai mult de 50 de angajați respectă măsurile privind munca la domiciliu și decalarea programului, dar și normele de sănătate în contextul pandemiei.
„Luând în considerare necesitatea asigurării, în continuare, a unei protecții adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2, prevăzută de Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se impune intensificarea controalelor desfășurate de Inspecția Muncii, în vederea verificării și conștientizării angajatorilor cu privire la aplicarea legislației care reglementează stabilirea unor programe individualizate de muncă, munca la domiciliu munca în regim de telemuncă precum și cu privire la asigurarea unui mediu de muncă sigur pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor. Solicit colegilor inspectori de muncă să-și ia toate măsurile necesare astfel încât, în exercitarea activității de control, să evite, pe cât posibil, expunerea la contaminarea cu virusul Sars-CoV-2. Rezultatele vor fi comunicate public la sfârșitul campaniei”, a explicat Inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu, în calitate de coordonator național.
Campania a început marți, 10 noiembrie, și se finalizează pe 24 noiembrie, verificările se vor desfășura și în zilele de sâmbătă.
La nivelul Inspecţiei Muncii, campania este coordonată prin participarea directă la acțiunile de control din teritoriu de Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat, Mihai Nicolae UCĂ, inspector general de stat adjunct SSM și Larisa Otilia PAPP, inspector general de stat adjunct relații de muncă.






