Patru firme din Suceava vor repara străzile din fiecare cartier al orașului
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a anunțat în dimineața zilei de 24 februarie că a semnat contractul pentru „Reparații și întreținere străzi pe raza municipiului Suceava” cu patru firme din Suceava.
Valoarea estimată a contractului este de 200.000.000 de lei, fără TVA, iar valabilitatea contractului are o durată de 12 luni.
„Având în vedere că la începutul lunii martie se vor porni stațiile de asfalt, vineri 28 februarie vom avea o discuție cu câștigătorii licitației pentru a stabili lucrările pe care le demarăm prin reparații cu covoare asfaltice și lucrări de plombare”, a declarat edilul Sucevei, Ion Lungu.
Acesta a mai precizat că, va cere firmelor câștigătoare să pregătească un număr mare de echipe, pentru a se putea lucra în toate cartierele din oraș.