Bilanțul amenzilor coronavirus în ultimele 24 de ore, în Botoșani

În ultimele 24 de ore, pe raza județului Botoșani, echipele de control sub autoritatea Instituției Prefectului au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 7500 de lei, 16 dintre acestea fiind aplicate de către polițiștii locali, iar 52 din totalul de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
„La activitățile desfășurate au participat polițiștii botoșăneni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.
Cu această ocazie echipele de control au verificat 123 societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă și 135 mijloace de transport persoane, dintre care 55 mijloace de trasport public în comun, fiind legitimate aproximativ 1000 de persoane”, au scris reprezentanții IPJ Botoșani.
Autoritățile recomandă oamenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă.
(Sursă: IPJ Botoșani)






