Incendiu provocat de o butelie, într-o comună din Vaslui

Pompierii din cadrul Detașamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au intervenit vineri, 2 octombrie, pentru stingerea incendiului de la o locuință din comuna Viișoara.
Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, a explicat că pompierii au fost anunțați că incendiul a fost declanșat ca urmare a exploziei unei butelii cu GPL. „La sosirea echipajului de intervenţie, incendiul se manifesta violent la o anexă a locuinţei, anexă în care era amenajată şi o bucătărie de vară. Până la sosirea echipajului de intervenţie, proprietarul locuinţei, un bărbat în vârstă de 52 ani, a încercat să salveze o parte din bunuri, însă a suferit arsuri de gradele I şi II la umărul drept. Victima a primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar a refuzat transportul la o unitate medicală. Ulterior, după finalizarea intervenţiei, bărbatul a solicitat o ambulanţă şi a fost transportat la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Vaslui, conform Agerpres.
Incendiul a pornit probabil de la un scurtcircuit electric.
Sursa foto: Facebook Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt”





