Au început lucrările la Ambulatoriul Spitalului Județean Galați

Luni, 24 august, s-a dat startul lucrărilor de extindere, modernizare și dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate din cadrul Spitalului de Urgență Galați.
Astfel, vor fi amenajate 24 de cabinete medicale noi, cu sală de așteptare. Extinderea presupune mărirea suprafeței cu 45% față de cum este acum. Spitalul va angaja medici și cadre medicale pentru noile cabinete, care vor avea aparatură performantă.
„Actuala clădire va fi extinsă cu peste 1500 de mp, iar în noile spaţii vor fi amenajate cabinete pentru nu mai puţin de 13 specialităţi medicale: Diabet, Gastroenterologie, Oftalmologie, Cardiologie, Ginecologie, Urologie, Radiologie și imagistică medicală, ORL, Neurologie, Medicină internă, Hematologie, Ortopedie şi Oncologie.
Practic, vom construi o clădire nouă cu trei etaje. Mai mult, vom moderniza şi spaţiile în care au funcţionat fostele cabinete ale medicilor de familie. Este o investiție cu fonduri europene de peste 12 milioane de lei, din care 2,1 milioane lei pentru a achiziţiona echipamente medicale”, a explicat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 16 luni.
Sursa foto: Facebook Costel Fotea





