De Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, mai multe avioane vor survola deasupra municipiului Focșani

Mai multe avioane din cadrul Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic de la Boboc vor survola, luni, deasupra municipiului Focșani, în cadrul manifestărilor oganizate cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
„Sărbătoarea din 2020 va aduce pe cerul Focșaniului formații de aeronave din cadrul Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic de la Boboc. Astfel, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor aeriene, în data de 20 iulie 2020, Municipiul Focșani va fi survolat de mai multe avioane de la U.M. 01838 Boboc”, se arată într-un comunicat emis, vineri, de către primăria municipiului Focșani.
Reprezentanții municipalității au precizat că speră ca vremea să le permită focșănenilor să se bucure de spectacolul oferit de piloți.
Ziua de 20 iulie este dedicată în fiecare an Aviației Române și Forțelor Aeriene, iar cu această ocazie este prăznuit , Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților.
În aceeași lună, în urmă cu 110 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul ţării noastre.






