Conform unui studiu, popularitatea crescută a jocurilor video a dus la creșterea atacurilor cibernetice

Conform unei analize întocmite de specialiștii Kaspersky, atacurile cibernectice care exploatează popularitatea crescută a jocurilor video online au crescut cu 54% în aprilie, comparativ cu luna ianuarie.
„Atacatorii cibernetici au exploatat popularitatea crescută a jocurilor video pe durata pandemiei, pentru a lansa diferite atacuri. În aprilie, numărul zilnic de încercări blocate de a direcţiona utilizatorii Kaspersky către site-uri periculoase care exploatează jocurile video a crescut cu 54% faţă de ianuarie 2020. În plus, în luna aprilie, numărul de încercări blocate de a direcţiona utilizatorii către pagini de phishing, pentru una dintre cele mai populare platforme de jocuri video, a crescut cu 40% faţă de februarie 2020. În această primăvară, milioane de oameni din întreaga lume au fost nevoiţi să stea acasă, întrucât majoritatea ţărilor au adoptat diferite măsuri de auto-izolare şi de restricţionare a circulaţiei. Aflându-se acasă şi având mai mult timp liber ca niciodată, mulţi oameni s-au orientat către formele de divertisment online disponibile, inclusiv jocurile video”, se menţionează în concluziile raportului.
Conform datelor centralizate de Kaspersky Security Network, începând din luna martie, numărul total de utilizatori Steam – cea mai populară platformă online de jocuri video, comunitate şi magazin, a crescut semnificativ, aceasta atingând un nou record de utilizatorii activi şi de concurenţi, la sfârşitul lunii martie.
La nivelul primelor cinci luni ale anului în curs, jocul cel mai des folosit de către infractori a fost Minecraft, cu peste 130.000 de atacuri web.
Alte jocuri video populare folosite ca momeală au fost: Counter Strike: Global Offensive şi The Witcher 3.





