Cutremur cu magnitudinea 3,4 în judeţul Vrancea, sâmbătă dimineaţa

Sâmbătă dimineaţa, la ora locală 6:42, s-a produs un cutremur cu magnitudinea 3,4 în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 107 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 73 km E de Brasov, 88 km NE de Ploiesti, 105 km S de Bacau, 119 km V de Galati, 120 km V de Braila, 140 km N de Bucuresti, 159 km NE de Pitesti, 186 km SV de Iasi, 187 km E de Sibiu, 205 km N de Ruse, informează (INCDFP).
În luna aprilie s-au produs cinci seisme cu magnitudini între 2 şi 3,4, iar de la începutul anului, în România au avut loc 82 de cutremure cuprinse între 2 şi 4,2 pe Richter, cele mai multe în zona seismică Vrancea.
Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.
Pompier ISU Vrancea decedat într-un accident produs la nivel cu calea ferată






