Personal de la SJU Vaslui, confirmate pozitiv
Șapte angajați din sectorul administrativ al Spitalului Județean de Urgență din Vaslui au fost confirmați pozitiv miercuri, 8 iulie. S-au făcut testări după ce un angajat reclama simptome.
„Este vorba de personal din cadrul departamentului administrativ, sunt persoane angajate la Resurse Umane şi Contabilitate. Nu sunt cadre medicale. Abia am primit rezultatele, ancheta epidemiologică este în desfăşurare”, a spus Mihaela Vlada, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, conform Mediafax.
Conform publicației locale Vremea nouă, persoanele au asistat la o petrecere dată săptămâna trecută de o asistentă de la Fizioterapie, pentru a sărbători ieșirea la pensie. Acestea este a doua petrecere organizată de angajații SJU Vaslui la locul de muncă, în urma căreia s-au confirmat noi cazuri în rândul cadrelor medicale.
Sursa foto: https://observatornews.ro/