Cum vor sărbători bârlădenii cei 200 de ani de la nașterea lui Al. I. Cuza

Primăria și Consiliul Local Municipal Bârlad au anunțat că vor organiza o serie de evenimente cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Astfel, programul denumit Zilele Cuza va avea loc în perioada 14-20 martie.
În primele două zile, pe 14 și pe 15 martie, Cercul Militar Bârlad va desfășura un concurs de șah, finanțat din bugetul local cu 3.500 de lei, din care vor fi asigurate premiile copiilor, transportul și masa invitaților și serviciile de promovare. Concursul se va nu numi Cupa „Alexandru Ioan Cuza”.
La Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” Bârlad va fi susținut concursul județean „Cuza Vodă, întemeietorul României moderne”, la care pot participa și elevii din alte județe. Cheltuielile în valoare 1.000 de lei pentru premiile elevilor vor fi acoperite din bugetul local.
Programul va fi încheiat pe 20 martie prin Simpozionul național „Al. I. Cuza și Bârladul. 200 ani”, la Teatrul „V.I. Popa”. După simpozion, va avea loc un ceremonial militar și religios. Din bugetul local se vor cheltui 20.000 de lei pentru coroanele ce vor fi depuse la statuia domnitorului din Piața Civică, pentru editarea și tipărirea lucrării „Alexandru Ioan Cuza și România Modernă”, pentru transportul, masa, cazarea invitaților, dar și pentru premiile elevilor și pentru materialele publicitare.
Sursa foto: http://isp.forter.ro





