Un bărbat şi un copil din localitatea Ciumârma, Suceava, loviţi de trăsnet într-o pădure

foto: digi24.ro
Două persoane, dintre care una minoră, au fost lovite de un trăsnet într-o pădure din zona localităţii Ciumârma şi primesc ajutor medical după ce au suferit arsuri, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.
Conform sursei citate, la faţa locului intervin două echipaje SMURD, unul de prim ajutor (EPA) şi un altul de terapie intensivă mobilă (TIM), ajutaţi de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Deoarece zona forestieră este greu accesibilă, a fost trimisă la faţa locului şi autoşenilată.
În sprijinul pompierilor mai intervin echipe de jandarmi şi salvamontişti.
Ambele persoane, un bărbat de 48 de ani şi un băiat de 15 ani, sunt conştiente şi cooperante. La o primă evaluare medicală, bărbatul prezenta arsuri la nivelul picioarelor, iar băiatul arsuri pe spate.
Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi sunt în drum spre UPU Suceava, unde vor fi reevaluaţi din punct de vedere medical. AGERPRES
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






