Savane Mamadou a ajuns la ACS Foresta Suceava
Savane Mamadou, fundaș central francez în vâsrtă de 24 de ani, a ajuns la ACS Foresta Suceava și a intrat sub comanda antrenorului Petre Grigoraș. Jucătorul francez a activat până acum la de liga a IV-a FC Mantes, Franța.
Foresta Suceava a transferat în această iarnă și alți jucători, cum ar fi portarii Sebastian Bîlbă și Haralambie Mociu, fundașii Simon Mandiuc, Adrian Neacșu și Carlos Corduneanu și mijlocașii Radu Ungurianu, Florin Burghele, Bogdan Filip și Diallo Flatie, originar din Mali.
Conform site-ului Monitorul de Suceava, oficialii grupării sucevene au anunțat că a picat amicalul cu Știința Miroslava, programat să aibă loc sâmbătă, la Iași, și se caută un alt adversar pentru acea dată.
Aceștia vor începe returul Ligii a III-a pe data de 7 martie, în deplasare, cu Sporting Liești. În clasamentul la zi al Seriei I, gruparea ocupă poziția secundă, la patru lungimi în spatele liderului Aerostar.