Tinerii de la ASCOR continuă campania de ajutor pentru o familie din Liteni
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Filiala Suceava (ASCOR Suceava) continuă campania de ajutorare a unei familii din Liteni. Familia Șandru are cinci copii, iar cei de la ASCOR îi ajută în consolidarea locuinței, construirea unei băi și a unei bucătării.
Acțiunea de ajutor pentru familia Șandru a început în urmă cu două luni.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, am organizat evenimentul <Seară Bucovineană>, concert care a avut loc la Eden Garden, unde au performat artiști cunoscuți din zona noastră, precum: Margareta Clipa, Fetele din Botoșani, Constantin Bahrin, Sorin Filip, Laura Olteanu, Marian Gogan, Liliana Ursachi, dar și tineri interpreți din zona Bucovinei, cum ar fi: Surorile Anastasia și Teodora Seserman, Lavinia Jitaru, Marinela și Ionela Pentelescu, Diana Popovici, Bianca V. Apostu, Delia Valentina Bertea și Ioana Roxana Oțet, fiind acompaniate de Formația Lyric Band.
În cadrul evenimentului umanitar, au fost strânse donații și contribuții semnificative, ce s-au concretizat prin achiziționarea și primirea diverselor materiale de construcții: var, cărămidă, ciment, nisip etc.”, a spus Laurențiu C. Brăneanu, președinte ASCOR Suceava.
Lucrările la locuință abia încep, însă indiferent de cât vor dura și care vor fi costuri, tinerii de la ASCOR sunt siguri că se vor găsi mereu mâini de ajutor și sprijin material pentru a împlini necesarul acestei familii.
„Nădăjduim să le putem face o bucurie acestor suflete frumoase, care trăiesc cu grija zilei de mâine. Cine își dorește să ne sprijine în continuare pentru a putea duce la bun sfârșit lucrările, poate comunica cu noi, oricând”, transmit reprezentanții ASCOR.
Ajutați în continuare. Luptați pentru o cauză nobilă. Puteți lua legătura în acest sens cu următoarele persoane:pr. Mihai Ciornovalic, îndrumător ASCOR Suceava, telefon: 0770 311 511; Laurențiu C. Brăneanu, președinte ASCOR Suceava, telefon: 0757 731 741; Teodora Andriuc, secretar general ASCOR Suceava, telefon: 0772 103 808.







