Siret, locul al doilea la fonduri europene contractate, din regiunea NE

Share:

Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, a anunțat că orașul de află pe locul al doilea în ceea ce privește valoarea fondurilor contractate din POR 2014 – 2020 din regiunea Nord-Est, având opt contractate câștigate cu o valoare de 22 de milioane de euro. 

În clasament sunt incluși beneficiarii din rândul orașelor și municipiilor din cele șase județe: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui. Municipiile reședință de județ fac excepție. 

„Dezvoltarea orașului durabil și sustenabil se face doar prin accesarea de fonduri europene. A fost activitate intensă, de ani de zile, desfășurată împreună cu echipa de proiecte europene din cadrul primăriei, cărora le mulțumesc pentru determinarea, sacrificiul, expertiza și competența de care au dat dovadă. În ierarhia municipiilor și orașelor din regiunea Nord-Est cu excepția municipiilor reședința de județ orașul Siret este pe PRIMUL loc la sumele alocate pe cap de locuitor și pe locul DOI la suma totală a proiectelor finanțate prin POR, după o localitate care este de șapte ori mai mare. Cu siguranță, după implementarea acestor proiecte, care acoperă o gama largă de nevoi în domeniul infrastructurii rutiere, școlare, sociale, spațiilor verzi, de cercetare, etc., fața orașului va fi cu adevărat schimbată”, a menționat primarul orașului pe pagina sa de Facebook. 

Pe primul loc în clasament se află municipiul Bârlad (Vaslui). 

Sursa foto: https://suceavalive.ro

Share:

Lasă un răspuns