Laboratorul de testare pentru Covid-19 al DSP Suceava a rămas fără kit-uri de testare

24
0
Share:
Sursă foto: romania.europalibera.org

Laboratorul de testare al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava nu mai face teste care să depisteze existența virusului Covid-19 în organism din cauză că, în urma testării masive, la cerere, a populației, laboratorul a rămas fără kit-uri de testare. Directorul instituției a precizat că testele se vor face la un alt laborator până ce situația se va remedia.

„Noi nu am estimat testările la cerere pe care le-am făcut în decursul acestei luni şi din acest motiv am rămas, pentru câteva zile, descoperiţi” a explicat joi după-amiază directorul DSP Suceava, Dinu Sădean, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.  Potrivit News.ro, acesta a explicat că este vorba despre peste 200 de teste făcute la cerere din momentul în care a intrat în vigoare testarea la cerere, din 10-15 iulie şi până în prezent.

Dinu Sădean a mai precizat că până la finalul săptămânii viitoare DSP Suceava ar primi kit-urile de testare și consumabilele pentru efectuarea de teste pentru Covid-19.

„Probele prelevate în cadrul anchetelor epidemiologice s-au lucrat la laboratorul propriu al DSP şi la un alt laborator cu care avem colaborare. În continuare, cât va fi laboratorul nostru închis, vom lucra cu laboratorul cu care cooperam”, a mai declarat directorul DSP Suceava Dinu Sădean.

El a mai spus că în județul Suceava se observă „o ușoară creștere” a numărului de infectări, dar că, în comparație cu alte județe, județul Suceava se află la mijlocul clasamentului în ce privește numărul de infectări.

Share:

Lasă un răspuns