S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Sala Polivalentă
Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat astăzi, în cadrul ședinței, indicatorii tehnico-economici pentru Sala Polivalentă.
Aceasta va avea un număr de 5.000 de locuri. „Construcția este o clădire S+P+2E cu o suprafață utilă de 25.000 mp, două terenuri de sport complet echipate, sala propriu-zisă și cea de antrenament, spațiu recuperare medicală, spații pentru activități culturale și expoziționale, 6 piste bowling, spații tehnice, grupuri sanitare și o parcare cu 715 locuri din care 6 pentru autocare. Vom insista la Compania Națională de Investiții să urgenteze licitația pentru proiectare și execuție”, a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, pe pagina de Facebook.
Investiția este în valoare de 38.299.565,91 cu TVA.
Sursa foto: http://www.facebook.com