Orașul din Moldova care donează haine săracilor

Propunerea cetățenilor de a amplasa containere stradale pentru a dona haine și încălțăminte oamenilor săraci a fost pusă în practică în orașul Suceava la începutul lunii februarie. Containerele au fost amplasate în zonele cele mai circulate, mai exact în Obcini, în cartierul George Enescu, în zona pieței centrale și a celei din Burdujeni.
Containerele vor fi repartizate câte două în fiecare zonă, pe categorii, și anume: articole vestimentare pentru copiii între 0-14 ani și pentru adulți. Îmbrăcăminte donată nu trebuie să ruptă sau udă. De asemenea, nu se pot dona covoare, saltele, lenjerie intimă sau jucării.
De distribuire se va ocupa Fundația „Ana”, iar înainte ca hainele să ajungă la oamenii nevoiași vor fi spălate și dezinfectate. În zona amplasată pentru donații vor fi instalate camere de supraveghere, la fel și la punctele pentru colectarea deșeurilor. Acest demers își propune să-i determine pe localnici să colecteze selectiv și va ajuta autoritățile să intervină mai rapid în cazurile abaterilor de la legislație.
Inițiativa de amplasare a containerelor pentru donarea hainelor se mai desfășoară și în orașele București, Timișoara, Sibiu, Craiova.
Sursa foto: http://svnews.ro