Coliziune între un autoturism și un tren CFR, la Păltinoasa
Marți, 9 martie,în jurul orelor 18:07, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal din comuna Păltinoasa (Suceava), la trecerea la nivel cu calea ferată ,un localnic de 30 de ani a intrat în coliziune cu un tren CFR. Din accident au rezultat doar pagube materiale, informează IPJ Suceava.
„Din verifiările efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 30 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Atât conducătorul auto cât şi conductorul trenului au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 30 de ani şi negativ în cazul conductorului trenului, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.
Bărbatul de 30 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în C.R.A.P.din cadrul I.P.J. Suceava, iar cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Sursă foto: newsweek.ro