Cadre medicale cazate la USV
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) pune la dispoziție trei cămine studențești pentru cadrele medicale care nu se mai pot deplasa la domiciliu în perioada pandemiei de COVID-19. Cele trei cămine sunt C2, C3 și C5.
Căminul C2 a fost recent reabilitat și are 110 camere cu două sau trei paturi. Camerele sunt dotate cu toate utilitățile, dispun de televizor, frigider, duș, iar grupul sanitar este la comun. Personalul medical care dorește cazare are nevoie de o trimitere de la SJU Suceava și de un rezultat negativ în urma testării pentru COVID-19, efectuat în ultimele cinci zile.
Căminul C3 are 88 de camera cu câte două locuri, grupul sanitar este propriu. La fel este și în căminul C5, care are 18 camere. „Reamintim faptul că, de la decretarea stării de urgență, Universitatea din Suceava s-a implicat activ în lupta împotriva noului coronavirus, punând la dispoziția SJU Suceava un aparat de testare PCR și contribuind la punerea acestuia în funcțiune. Ulterior, echipe din USV au lansat o linie telefonică de sprijin emoțional și consiliere psihologică și au dezvoltat aplicații software care să vină în ajutorul DSP Suceava”, a declarant conducerea USV printr-un comunicat disponibil pe www.usv.ro.
Cazarea se face în regim single. Toate căminele universității au fost dezinfectate după declarea stării de urgență și odată cu plecarea studenților.
Sursa foto: www.usv.ro