Activitatea cu publicul, restricționată la Primăria Rădăuți

Primăria municipiului Rădăuți a anunțat miercuri, 4 noiembrie, printr-un comunicat de presă, că va fi restricționată activitatea insituției cu cetățenii până pe 17 noiembrie.
Măsura este luată pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. „În cazul în care prezența fizică este absolut necesară, prezentarea cetățenilor se va face numai la intrarea principală și cele două ghișee, cu acces prin curtea interioară, și cu respectarea măsurilor de protecție, respectiv purtarea măștii, respectarea distanței fizice, dezinfectării mâinilor la intrare și ieșire”, precizează în comunicat Loghin Bogdan-Andrei, primarul municipiului Rădăuți.
Cetățenii pot trimite solicitările pe următoarele adrese de e-mail: radauti@prefecturasuceava.ro, secretariat@primariaradauti.ro, relatiipublice@primariaradauti.ro, spclep@primariaradauti.ro, impozite@primariaradauti.ro, starecivila@primariaradauti.ro. De asemenea, sunt la dispoziție și următoarele numere de telefon: 0230561140 (se solicită interiorul dorit), fax 0230564703, ofițer de serviciu pentru situații de urgență 0755155425.
Sursa foto: Facebook Primaria Municipiului Radauti






