Accidentul de la Dumbrăveni provocat de un șofer de la Digi
Accidentul de pe DN 29, de la ieșirea din Dumbrăveni spre Botoșani, care a avut loc sâmbătă după-amiază, a fost provocat de șoferul unui autoturism marca Dacia Dokker, care aparține companiei Digi.
La volan se afla un bărbat cu vârsta de 27 de ani, dintr-un sat din județul Teleorman. Se pară că șoferul a pătruns pe contrasens și a intrat direct în autoturismul care circula din sens opus, un BMW Seria 3, condus de un tânăr de 34 de ani, din Verești.
Ancheta este încă în desfășurare, iar până acum s-a ajuns la concluzia că șoferul vinovat de producerea accidentului nu se afla în depășire, așa încât rămâne de stabilit din ce motiv a ajuns pe contrasens. În urma coliziunii au rezultat cinci victime, respectiv cei doi șoferi și pasagerii aflați în autovehicule.
În accident a fost implicat și un minor cu vârsta de aproximativ 10 ani, care î urma impactului s-a ales cu lovituri puternice în zona capului. Acesta de afla în autoturismul marca BMW, stând în brațele bunicului pe scaunul din față a mașiii. În accident au fost rănite alte trei persoane, toate fiind preluate de echipajele medicale sosite în număr mare la fața locului și apoi transportate la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Circulația rutieră pe DN 29 a fost întreruptă mai mult timp, iar la fața locului a fost o mobilizare importantă de forțe.







