Un primar din Neamț a propus reînchiderea creșelor
După ce creșa Dărmănești a fost închisă din cauza depistării a șase cazuri COVID-19, Dragoș Chitic, primarul orașului Piatra Neamț, a propus reînchiderea creșelor. Îngrijirea celor 15 copii era asigurată de nouă angajate. Propunerea a fost aprobată astăzi, 17 iulie, de Consiliul Local pentru Situații de Urgență. Astfel, creșele de pe raza Piatra Neamț se vor închide începând de luni, 20 iulie.
La Creșa Nr. 5 au fost confirmate pozitiv două asistente medicale și patru îngrijtoare. Personalul a fost testat după ce unul dintre angajați s-a prezentat la consultație la medicul de familie cu simptomalogie respiratorie specifică COVID-19.
„Deși sunt măsuri drastice de prevenție implementate și sunt respectate toate prevederile legale privind funcționarea creșelor în această perioadă, totuși s-a ajuns în această situație nedorită de nimeni. Evoluția crizei sanitare în ultima perioadă de timp este îngrijoratoare, pericolul infectării este încă prezent în orice moment, răspândirea comunitară a virusului este greu de atenuat mai ales în condițiile lipsei unei legislații care să permită autorităților să izoleze persoanele infectate. Sănătatea populației și protejarea persoanelor vulnerabile, mai ales a copiilor, sunt prioritare și nu sunt negociabile.”, a declarat Dragoș Chitic pe pagina sa de Facebook.
Creșele vor rămâne închise până la revenirea la o stare cu risc minim de infectare cu virusul COVID-19.
Sursa foto: https://zch.ro