Permise false

Odată cu începerea noului an, polițiștii și-au perfecționat strategiile de prindere a infractorilor. Experiențele din trecut îi pun în temă cu posibilitatea falsificării documentelor (permise, acte pentru mașină cât și buletine).
Potrivit IPJ Harghita,
„Încă un astfel de caz, cu un permis aparent eliberat de autorităţile din Ungaria, a fost identificat la Gheorgheni, pe strada Piaţa Libertății.
La data de 06.01.2020, în jurul orei 18:40, un localnic de 24 de ani, din municipiul Gheorgheni, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe strada Piața Libertății, iar la controlul efectuat a prezentat un permis de conducere, aparent eliberat de autorităţile din Ungaria.
Suspiciunile poliţiştilor cu privire la autenticitatea permisului de conducere s-au adeverit în urma verificărilor efectuate în bazele de date, care au demonstrat că persoana în cauză nu figurează ca fiind deţinător de permis de conducere, nici în Ungaria şi nici în România.
Drept urmare, faţă de acesta sunt continuate cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.”