Ce reguli anunță Cîțu de Paște și de 1 Mai

Premierul Florin Cîțu a anunțat în această dimineață, printr-un mesaj pe Facebook, propunerile pe care le va face Guvernul odată cu prelungirea stării de alertă.
Astfel, va transmite azi către Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) următoarele propuneri:
„- pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;
– magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște;
– stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)”, a scris Florin Cîțu.
CNSU se va reuni astăzi, 8 aprilie, să aprobe din nou prelungirea stării de alertă, înaintea ședinței de Guvern.






