Se închid școlile din România

Toți elevii din România vor sta acasă începând de miercuri, 11 martie. Aceștia vor sta acasă timp de o săptămână, iar în funcție de evoluția numărului de cazuri de infecție cu coronavirus, suspendarea cursurilor va fi prelungită sau nu.
Grupul de suport tehnico-ştiintific condus de Raed Arafat propunea, inițial, înainte de ședința CNSSU, ca toate cursurile să fie suspendate până pe data de 21 aprilie. Măsura propusă viza grădiniţele, învăţământul primar, gimnazial, liceal, postliceal şi profesional.
Conform DIGI24, Raed Arafat a propus și o serie de măsuri care îi vizează pe studenți și pe elevii școlilor postliceale, cum ar fi întreruperea stagiilor în spitale pentru cursanții școlilor postliceale. De asemenea, unităților de învățământ li se recomandă organizarea de cursuri la distanță, dacă există această posibilitate.
Declarațiile lui Ludovic Orban:
– Încercăm zi de zi să luăm cele mai bune măsuri pentru a face față oricărei situații.
– Am luat decizia de suspendare a cursurilor în învățământul preuniversitar pe o perioadă limitată, între 11-22 martie, inclusiv, cu posibilitate de prelungire. Este o măsură cu caracter preventiv.
– Primul argument este o creștere a riscului de intrare în țară a unor persoane din zone cu o largă răspândirii a virusului.
– Este vorba despre opt zile de curs. Grija este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare.
Sursa: stirileprotv.ro