Povestea mărțișorului. 1 Martie!
Ziua de 1 Martie aduce cu ea un frumos obicei de primăvară numit „Mărțișor”. Mărțișorul este reprezentat fizic de un obiect micuț legat cu două fire împletite, înnodate, alb și roșu, care semnifică lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. De asemenea mărțișorul este considerat un talisman al norocului, al bunăstării și al prețuirii. Se obișnuiește ca bărbații să ofere doamnelor și domnișoarelor din viața lor mărțișoare, în semn de respect și admirație.
Ziua de mărțișor aduce cu ea două frumoase legende care circulă și astăzi în spațiul public. Aceste legende dezvăluie modul în care au apărut primii vestitori ai primăverii și cum apariția acestora este legată de culorile mărțișorului – roșu și alb.
Una dintre legende este din zona Republicii Moldova. Se spune că frumoasa Primăvară, a ieșit în plimbare prin pădure, astfel a văzut sub o tufă de porumbari răsărind un mic ghiocel. Când Iarna a văzut plăpânda floare, a adus vântul și gerul ca să distrugă ghiocelul. Primăvară în schimb dorea mult să-l salveze. A dat la o parte zăpadă și astfel rănindu-se la un deget. O picătură de sânge roșu fierbinte a curs pe floare făcându-o astfel să reînvie. De aici sunt astăzi cunoscute culorile mărțișorului, făcând trimitere la sângele roșu și albul zăpezii.
A doua legendă ne dezvăluie că Soarele, pus de Dumnezeu să lumineze și să încălzească pământul, a fost furat de un zmeu timp de trei anotimpuri, până iarna. Atunci un viteaz l-a înfruntat pe zmeu și a eliberat Soarele. Eroul nostru a fost rănit în luptă și sângele i s-a scurs pe zăpada albă. După ce zăpada s-a topit, în acel loc au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii.
În tradiția populară se spune că firul mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Astfel, în plan simbolic, firul mărțișorului este firul anului, al tuturor zilelor de peste an.
Baba Dochia umblând cu oile prin pădure, torcea lână din furcă și, găsind o para, i-a făcut bortă, legând-o cu un fir de ață. Asta a fost la 1 martie și de atunci s-a lățit obiceiul.
Despre tradiția mărțișorului nu se cunoaște exact când a apărut, dar se estimează că este veche de sute de ani. Fiind un obicei atât de frumos a fost însă împrumutat și de vecinii noștri bulgari și moldoveni.