Atenție! Amenzi uriașe pentru cei care poartă mască textilă
Începând de ieri, cine merge într-un spațiu public purtând o mască textilă riscă să fie amendat cu până la 2500 de lei
Este ca și cum nu ar avea mască, spune ministrul de Interne, Lucian Bode, într-un interviu pentru Digi24. Bode a explicat și cum se va face verificarea în teren.
Întrebat cum o să fie făcută verificarea în teren, pentru a vedea cine ce mască poartă și care vor fi indicațiile pentru agenți, Bode a precizat că nu este nevoie de indicații, ci de lege.
„Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului”, a declarat Lucian Bode.
„Specialiștii spun că tulpina Omicron se răspândește foarte rapid și transmisibilitatea este una foarte mare. În aceste condiții, portul măștii este esențial în limitarea răspândirii. Niciun efort nu este prea mare”, a mai spus ministrul.
Sindicatul polițiștilor Europeni, este nemulțumit de această noua lege
Or, aceste ”măsuri de protecție” prin obligativitatea purtării măștii chirurgicale sau tip FFP2, în detrimentul măștii textile, nu sunt demonstrate de niciun studiu științific, nu există nicio informație clară că persoanele care poartă acest tip de măști sunt mai protejate decât cele care poartă mască textilă. Mai mult de atât, agentul constatator ( polițistul sau jandarmul) nu va putea aplica o sancțiune pentru purtarea unei măști neconforme, lucru pe care îl și recomandăm, în condițiile în care persoana legitimată va susține că masca pe care o poartă e dintre cele prevăzute de lege. Polițiștii nu au competențe profesionale si nu au beneficiat de vreo instruire referitoare la componenta unei măști de protecție, sens in care nu vor putea stabili în concret daca o masca este conforma sau nu, ținând cont de faptul ca nu au studii /pregătire în acest sens.