Pădurile din județele Moldovei, printre cele afectate de fenomenele meteo extreme din luna februarie
Fenomenele meteo extreme care au ajuns și în România pe parcursul lunii februarie au afectat 98.000 de hectare de păduri de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Cele mai multe doborâri ale copacilor au fost înregistrate în pădurile administrate de stat din județele Mureș, cu un volum de 200.000 metri cubi și o suprafață de peste12.500 de hectare, Argeș, cu un volum al doborârilor de vânt de 150.000 metri cubi și o suprafață de peste 4.000 de hectare și județul Prahova, cu pagube de 140.000 metri cubi.
De asemenea, au fost afectate pădurile din județele Harghita, Covasna, Maramureș Suceava, Bacău și Neamț.
În prezent, se desfășoară lucrările de întocmire a documentelor tehnice în vederea exploatării cu prioritate a arborilor doborâți. Astfel, urmează să se asigure condițiile necesare, așa încât suprafețele afectate să fie reîmpădurite într-o perioadă de maximum doi ani.
Potrivit Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, aceasta administrează 3,13 milioane hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului român, adică aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național, și asigură servicii silvice pentru circa 1 milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.