Protestul polițiștilor: „De la 1 decembrie nu mai amendăm niciun român”
Președintele sindicatului Europol Cosmin Andreica din cadrul Poliției Române a anunțat că de la data de 1 decembrie, în semn de protest, oamenii legii nu vor mai amenda niciun român.
Protestul are în vedere legea salarizării. Andreica a făcut apel la toți polițiștii din țară să fie mai empatici și să aplice doar avertismente scrise sau verbale. De asemenea, în perioada 13-15 decembrie, se anunță un protest de amploare în fața prefecturilor din toată țara.
„Da, este una din formele de protest. Am gândit forme de protest la care să participe toţi poliţiştii, chiar dacă nu vor fi în stradă, ci la locul de muncă. Protestăm pentru faptul că în România, din păcate, noi ne temem că nu va fi aplicată legea salarizării, pentru că şi anul trecut înainte cu câteva zile de Anul Nou a venit premierul Cîţu cu acea Ordonanță 226 prin care a suspendat aplicarea Legii salarizării din 2017, care au votat-o toate partidele care se află în acest moment la guvernare”, a declarat Cosmin Andreica, la Antena3.
„De la 1 Decembrie recomandarea noastră către poliţişti este să fie mai empatici cu cei care încalcă legea contravențională şi să aplice avertismente scrise şi verbale. În 13-15 decembrie vom protesta în faţa prefecturilor din toată ţara. În 16 decembrie vom fi în faţa MAI unde vom protesta. În 17 decembrie, în premieră, vom protesta în faţa partidelor de guvernământ PSD, PNL, UDMR având o singură revendicare: aplicarea legii salarizări începând cu 1 ianuarie 2022. Dacă acest lucru nu se va întâmpla colegii noştri deja strâng notificări pe care le vom depune la angajator prin care vom refuza să mai efectuam ore suplimentare”, a declaratAndreica.
De la cei tineri până la cei cu experiență, de la agenți la ofițeri, de la cei cu funcții de execuție la cei cu funcții de conducere, cu TOȚII trebuie să arătăm că suntem indispensabili într-o societate. De aceea vă cerem să distribuiți masiv programul protestelor și să participați activ la aplicarea măsurilor de protest, după cum urmează:
1. Începând cu 1 decembrie 2021, să manifestați indulgență maximă față de cetățenii care săvârșesc contravenții și să sancționați în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal;
2. În perioada 1-31 decembrie să completați notificările către unități în care să vă exprimați dezacordul de a mai efectua ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid pe care nu le aveți în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022;
3. Să fiți prezenți la protestele care vor avea loc:
> în 13-15 dec 2021 în fața Prefecturilor (urmează să nominalizăm punctual județele și datele, în funcție de disponibilitatea colegilor de a participa la protest);
> în data de 16 dec 2021 între 10:00 – 14: 00 în fața MAI;
> în data de 17 dec 2021 între 10:00-12:00 în fața sediului PSD, între 12:00-14:00 în fața sediului PNL iar între 14:30-16:00 în fața sediului UDMR.