Zona Metropolitană Piatra-Neamț, înființată oficial

Înființarea zonei Metropolitane Piatra-Neamț a fost obținută prin hotărâre judecătorească. Judecătoria Piatra-Neamț a admis cererea și a dispus înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Piatra-Neamț”, prin sentința civilă nr. 1809 din 02.06.2020.
Sunt șapte membri fondatori: municipiul Piatra-Neamț, orașul Bicaz și comunele Alexandru cel Bun, Bodești, Gârcina, Războieni, Tarcău.
„Zona Metropolitană Piatra-Neamț reprezintă o formă asociativă, prin intermediul căreia vom accesa fonduri nerambursabile în proiecte de investiții care să genereze dezvoltare în localitățile membre. Unul dintre principalele avantaje ale zonelor metropolitane este posibilitatea atragerii de fonduri europene sau guvernamentale nerambursabile, dedicate acestor structuri asociative, prin intermediul cărora se pot realiza proiecte integrate, care să avantajeze fiecare localitate componentă, să răspundă nevoilor fiecărei localități , să dezvolte unitar zona și să reducă decalajele de dezvoltare dintre localități. Deasemenea, prin intermediul zonei metropolitane pot fi dezvoltate servicii publice integrate pentru localitățile membre, pot fi exploatate mai bine potențialul zonei și resursele naturale, toate acestea având ca principal scop creșterea confortului și a calității vieții cetățenilor din localitățile membre”, a declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț, pe pagina sa de Facebook.
Primarul municipiului a mai spus că sunt și alte localități aflate pe o rază de 30 de km care doresc să adere la Zona Metropolitană Piatra-Neamț.
Sursa foto: http://www.facebook.com






