Se amână indexarea pensiilor militare

În urma întâlnirii ministrului apărării, Nicolae Ciucă, cu generalul de brigadă Valeriu Roșu, care a avut loc marți, 29 decembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale (MApN), Guvernul a decis amânarea indexării pensiilor militare de stat cu rata medie anuală a inflației.
Astfel, reprezentanții militarilor în rezervă și în retragere au fost notificați că se amână indexarea până la 1 septembrie 2021, într-o întâlnire cu Nicolae Ciucă. Proiectul de lege cu privire la recalcularea pensiilor militare PL- x 199/2020 va fi dezbătut în luna ianuarie în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților. După dezbatere, va fi supus aprobării plenului. „În bugetul Ministerului Apărării Naționale vor fi prevăzute resursele necesare susținerii acestei inițiative începând cu luna aprilie a anului viitor”, se explică în comunicatul emis de MApN.
De asemenea, în comunicat se precizează motivul decizii amânării: „În bugetul Ministerului Apărării Naționale vor fi prevăzute sumele necesare aplicării acestei indexări, decizia de amânare fiind motivată de constrângerile bugetare severe cauzate de gestionarea pandemiei de COVID-19”.
Nicolae Ciucă a precizat că Legea nr. 168/2020 cu privire la recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat va fi aplicată începând cu luna februarie a anului 2021, deoarece există resurse bugetare necesare.
La finalul întâlnirii, ministrul a mai spus că militarii activi, în rezervă și retragere se pot imuniza împotriva COVID-19 în centrele de vaccinare ale MApN, dacă aceștia vor dori.





