Galați: restricții de circulație în intersecția str. Traian
Primăria municipiului Galați a anunțat că începând de mâine, 30 septembrie, vor intra în vigoare noi reguli de circulație în intersecția străzii Traian cu bulevardul Marea Unire. Vor fi realizate lucrări de semnalizare verticală și orizontală de reglementare a circulației rutiere în intersecție.
Prin urmare, va fi interzis efectuare virajului la stânga pe strada Traian de către cei care circulă pe bulevardul Marea Unire, pe direcția de mers către Șantierul Naval Damen. De asemenea, cei care se deplasează pe bulevardul Marea Unire pe direcția e mers către Șantierul Naval Damen și vor dori să vireze la stânga pe strada Traian, pot ocoli parcul de la Elice, pe aleea carosabilă de lângă Hotel Vega.
Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră pentru desfășurarea fluentă a traficului.
Sursa foto: Facebook Primăria Municipiului Galați