Drum nou pe ruta Aroneanu – Aeroportul Iași! Investiția va fi făcută de CJ Iași

Un nou drum de câțiva kilometri pe ruta Aroneanu – Aeroportul Iași va fi implementată de CJ Iași. Proiectul a fost aprobat de plenul CJ Iași, documentația fiind însă avizată cu scandal.
Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat un proiect privind construcția unui drum care va lega Aeroportul Internațional de comuna Aroneanu. În principal este vorba de modernizarea drumului județean DJ 282 G: lim. Mun. Iași – Aroneanu – Rediu Aldei, care măsoară aproximativ 6,5 km, și realizarea drumului de legătură din DJ 282 G (Aroneanu) – Aeroportul Internațional Iași, care măsoară circa 3 km. Consilierii județeni au aprobat și alocarea sumei de 427.500 lei fără TVA, necesară întocmirii studiului de fezabilitate, completat cu elemente specifice din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul respectiv.
Drum pe ruta Aroneanu – Aeroportul Iași
Proiectul a fost susținut de grupurile PNL și PMP. Cei din urmă au arătat că inițiativa a fost depusă și în mandatul trecut, însă nu a fost luată în semaă de vechea conducere PSD. ”Mi-ar fi plăcut să aud de acum câțiva ani această pledoarie a celor de la PSD. Le reamintesc nenumăratele inițiative din mandatul trecut care abia de acum începem să le regăsim pe ordinea pe zi. Poate că ar trebui să depășim bariele politice cînd vrem să vorbim de o administrație județenaă performantă. Unul din roiectele din mandatul trecut ține de ruta alternativă de la aeroport. Mandatul trecut toată lumea avea dopuri în urechi. Astăzi, datorită unei noi administrații mai competitive reușim să facem niște proiecte și niște pași mai importanți în dezvoltarea județului”, a spus Marian Uscatu, liderul de grup al consilierilor PMP Iași.
Noul drum se va conecta cu Autostrada A8
Șoseaua va fi conectată cu viitoarea autostradă A8 Iași- Târgu Mureș. ”Proiectul de extindere a Aeroportului Internațional Iaşi care presupune construirea terminalului T4 şi mărirea capacitătii de parcare a obținut fonduri europene prin Programul Operational Infrastructură Mare, iar Consiliul Județean trebuie să dezvolte infrastructura pe zona de nord a Aeroportului, drumurile către Aroneanu, conexiune cu viitoarea bretea a Autostrăzii A8. Investiţiile ce se vor realiza în partea de nord a municipiului Iaşi, respectiv modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi, construirea Autostrăzii A8, realizarea Spitalului Regional de Urgenţă, impun şi rezolvarea problemelor legate de aecesibilitate. Starea actuală a drumurilor judeţene ce vor asigură legatura între aceste obiective este necorespunzătoare şi este necesară îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi a suprafeţelor de rulare, mărirea capacităţii portante tinând cont de perspectiva dezvoltării traficului, realizarea caracteristicilor geometrice ale drumului conform nonnativelor în vigoare”, se arată în documentul respectiv. Drumul nou pe ruta Aroneanu – Aeroportul Iași va fi scos la licitașie în perioada următoare.
Aeroportul Iași va primi finanțare pentru noul terminal T4! În plan apare și un proiect cargo- FOTO






