Valul de refugiați depășește capacitatea Aeroportului Iași

Valul masiv de refugiați din Ucraina depășește capacitatea de la Aeroportul Iași.
Conducerea aerogării ieșene a arătat că fluxul mare de pasageri este direcționat către Aeroportul Otopeni, ce poate prelua surplusul de călători
Situație specială la Aeroportul Internațional Iași, din cauza numărului tot mai mare de pasageri ce vin către aerogară. Valul de refugiați din Ucraina, oameni care aleg să plece cu avionul de la Iași, a ajuns peste capacitatea de procesare a aerogării. Practic, Aeroportul Iași nu poate să preia fluxuri mari de refugiați, iar majoritatea celor care vin acum în județ și vor să plece în altă țară pe calea aerului sunt direcționați către Otopeni.
Număr mare de refugiați la Aeroportul Iași
De altfel, conducerea Aeroportului Iași, a arătat și cum s-a ajuns la o asemenea situație. ”Noi, la Aeroportul Iași, nu avem posibilitatea să procesăm un număr atât de mare de călători. Pentru repatriere, pentru a merge în altă destinație din Europa, cea mai bună variantă, este ca oamenii să ajungă la București. De acolo au mai multe posibilități de a fi repatriați”, a spus Romeo Vatră, directorul de la Aeroportul Internațional Iași. În ultima periodă, numărul curselor de la Aeroportul Iași a fost suplimentat.
Șeful Aeroportului Iași a dat și ale exemple în acest sens.
Romeo Vatră a explicat și ce se întâmplă cu grupurile mari de refugiați ce vin din zonele de conflict ale Ucrainei. ”Un exemplu a fost cel de joi, 3 martie 2022, când au ajuns cu trenul peste 1.000 de cetățeni din Azerbaidjan, și care au plecat la București. Și astăzi, 4 martie 2022, au ajuns peste 1.000 de ucraineni, care și aceștia vor fi trimiți la București, la aeroport”, a mai spus Romeo Vatră.
Mii de refugiați așteptați zilnic la Iași
Conducerea Prefecturii Iași a oferit și alte detalii despre situația refugiaților ce vin zilnic la Iași dinspre Ucraina, cu trenul. ”Conform informațiilor pe care le avem, sunt trei trenuri de refugiați, astăzi, 4 martie 2022. Sunt trenuri ce au devenit tradiționale, ce au intrat în rutina zilnică. Mai așteptăm un alt tren, cu un număr considerabil de refugiați. Suntem pregătiți din toate punctele de vedere pentru ei. Majoritatea sunt în tranzit și vor fi transportați către alte mijloace de transport pentru a ajunge la București”, a spus prefectul Bogdan Cojocaru.
Mai multe trenuri pe ruta Iași- Chișinău
Autoritățile au suplimentat și numpărul trenurile pe ruta Iași- Chișinău și retur. În acest moment sunt disponibile 2 curse zilnice pe ruta feroviară respectivă. Plecarea din Chișinău va avea loc la 6.40, iar sosirea laIași la 11:13. Cursa retur va pleca de la Iași la 17.40 și va reveni la Chișinău la 21.52. Un alt tren va pleca de la 9.45 din Chișinău și va ajunge la 14.24 în Iași. Plecarea din Iași va fi la 11.40, iar sosirea în Chișinău la 16.05. Biletele de tren pot fi procurate începând cu ora 8.00, astfel: ân Republica Moldova, la casele gărilor feroviare, iar în România, direct de la însoțitorii de vagon. Prețul biletelor este de 90 lei,100 lei și 130 lei. Apoi vor fi transferuri gratuite de la Gara Socola spre Aeroportul Iași și retur, oferite de Aerportul Iași și Consiliul Județean Iași, în colaborare cu IDEP Moldova și Asociația Patronală a Industriei Turismului din RM – APIT. ”Cursa specială este realizată de Compania de Transport Public Iași – autobuzul va face legătura între Gara Socola și Gara Centrală, de unde pasagerii vor putea merge în direcțiile comunicate Poliției de Frontieră, la coborârea din tren în Gara Socola”, au mai spus cei de la Aeroportul Iași. De la începutul războiului, numărul de refugiați ucraineni care au ajuns la Aeroportul Iași a fost de câteva mii.
Scandal pe contractul cu pista de 2.400 metri, la Aeroportul Iași!