19 august – Ziua Mondială Umanitară. Mesajul Ministerului Afacerilor Externe pentru această zi
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută marcarea, la 19 august, a Zilei Mondiale Umanitare, prilej cu care a subliniat că, în coordonare cu Statele Membre ale UE, România „s-a alăturat eforturilor globale de răspuns la efectele situației epidemiologice, inclusiv din perspectivă umanitară”.
„Cu acest prilej, comunitatea internațională comemorează actorii umanitari care și-au pierdut viața sau care au fost răniți în timpul misiunilor de asistență și aduce un omagiu personalului umanitar care continuă să ofere sprijin vital persoanelor aflate în situații vulnerabile. La nivel global, ne confruntăm cu un record negativ de crize umanitare, astfel încât oferirea de asistență este atât un imperativ moral pentru România, cât și o materializare a principiilor fundamentale asumate în cadrul organizațiilor internaționale (în special Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană)”, au transmis, miercuri, reprezentanții MAE, într-un comunicat emis public.
MAE a transmis că, în acest an, care marchează cea de-a 11-a aniversare a Zilei Mondiale Umanitare, campania aduce în prim-plan „eroii din viața reală” și motivația lor să acționeze chiar și în contextul uneia din cele mai semnificative provocări la adresa asistenței umanitare: pandemia de COVID-19.
„În coordonare cu Statele Membre ale UE, țara noastră s-a alăturat eforturilor globale de răspuns la efectele situației epidemiologice, inclusiv din perspectivă umanitară. Pe lângă sprijinul material, România va continua să promoveze, la nivel diplomatic, accesul neîngrădit al personalului umanitar pe teren, în acord cu principiile de bază ale domeniului: umanitate, neutralitate, imparțialitate, independență”, se mai arată în textul mesajului de Ziua Mondială Umanitară.
Ziua Mondială Umanitară este o inițiativă formalizată ca atare de către Adunarea Generală a ONU, în 2009, în memoria atacului cu bombă din Irak, de la 19 august 2003, în care și-au pierdut viața 22 de persoane, printre care Coordonatorul rezident al ONU pentru afaceri umanitare.
Această dată a devenit o expresie a gratitudinii comunității internaționale în raport cu sacrificiile pe care personalul umanitar este dispus să și le asume. Unul din obiectivele ONU este, conform Cartei Organizației Națiunilor Unite, „realizarea cooperării internaționale în soluționarea problemelor având caracter economic, social, cultural sau umanitar”.