Noi restricții de noapte în Piatra Neamț și în alte localități
Azi, 11 octombrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât noi măsuri de limitare şi prevenire a răspândirii virusului SARS COV 2 (COVID-19) în municipiul Piatra Neamț și în restul localităților.
Art. 1. (1) Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00 – 5,00, în municipiul Piatra Neamţ (8,60) şi în comunele Dobreni (8,80) şi Bodeşti (7,90), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepţii:
- a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
- c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la lit. b) – d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
(2) Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 22,00, în municipiul Piatra Neamţ (8,60) şi în comunele Dobreni (8,80) şi Bodeşti (7,90), unde incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori. Unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Art. 6. (1) Măsurile prevăzute la art. 1, art. 2 art. 3, art. 4 şi art. 5 intră în vigoare începând cu data de 12 octombrie 2021, ora 08.00, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi analizate la expirarea perioadei de 14 zile, în funcţie de incidenţa cumulată a cazurilor.
(2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 1 şi pct. 2 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.
(3) Măsurile prevăzute la art. 2 pct. 12 şi pct. 17 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.
(4) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 12 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.
HCJSU nr. 101_2021_stabilire masuri domeniul sanatatii (1)Oficial! Masca devine obligatorie în Piatra Neamț. Vezi toate restricțiile
Instagram InfoNeamț