Noi proiecte europene pentru Piatra-Neamț

Primarul municipiului Piatra Neamț, Dragoș Chitic, anuntă pe pagina sa oficială de facebook, faptul că două proiecte europene importante vor intra în implementare la Piatra-Neamț, în perioada următoare.
Am semnat contractele de finanțare pentru înca două proiecte europene importante, care vor intra în implementare la Piatra-Neamț în perioada următoare.Este vorba despre:
✔ Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit nr. 6, în valoare de 480.000 euro;
✔ Reabilitarea și modernizarea cinematografului Cozla din cartierul Dărmănești și transformarea într-un centru multifuncțional, proiect în valoare de 1.650.000 euro.
?Avem pregătite pentru Piatra-Neamț un număr de 32 de proiecte europene însumând peste 92 milioane de euro, din care am semnat până la această dată un număr de 20 de contracte în valoare de 37 milioane de euro.
Fondurile europene reprezintă o soluție la îndemâna autorităților locale pentru realizarea de investiții care să crească calitatea vieții cetățenilor și din acest motiv continuăm să ne batem pentru fiecare cent nerambursabil care poate fi adus în Piatra-Neamț. – a declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț